Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei 2025
În tradiționalul mesaj pastoral la Duminica Ortodoxiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reamintește rolul pedagogic al icoanelor, acestea fiind călăuze spre Hristos, Izvorul sfințeniei.
În contextul Centenarului Patriarhiei Române, se menționează că „pentru noi, românii, Duminica Ortodoxiei este prilej de bucurie și de mulțumire aduse lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate peste țara noastră, dar și prinos de recunoștință pentru mulțimea de sfinți cuvioși și mărturisitori care au păstrat dreptarul credinței așa cum l-au primit de la înaintași”.
De asemenea, sinodalii amintesc de colecta pentru Fondul Central Misionar și îndeamnă credincioșii să contribuie la susținerea activităților misionar-pastorale și social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române.
în cele ce urmează, reproducem integral Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei – 2025
***
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din Patriarhia Română,
Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări!
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori în Domnul,
Prima duminică din Sfântul și Marele Post, numită Duminica Ortodoxiei, ne reamintește în fiecare an de încercările și bucuriile prin care a trecut Biserica de-a lungul istoriei pentru păstrarea dreptei credințe și a unității sale dogmatice, canonice și liturgice. În mod deosebit, această duminică ne amintește de ziua de 11 martie 843, când, la Constantinopol, a fost restabilit în mod deplin și definitiv cultul sfintelor icoane, iar biruința împotriva ereziei iconoclaste a fost înțeleasă și ca biruință a dreptei credințe împotriva tuturor ereziilor.
Disputele teologice cu privire la cinstirea sfintelor icoane au izbucnit în Imperiul Bizantin în timpul împăratului Leon al III-lea Isaurul (717-741). Acesta, prin două decrete imperiale emise în anii 726 și 730, a impus lupta împotriva icoanelor ca religie de stat. Disputele au continuat sub împărații Constantin al V-lea (741-775) și Leon al IV-lea (775-780), când s-a accentuat lupta împotriva icoanelor și au fost formulate învățăturile greșite iconoclaste.
Disputele hristologice privind cinstirea icoanelor au condus la măsuri extreme din partea împăraților iconoclaști față de sfintele icoane, acestea fiind distruse, dar și față de cei care le cinsteau, aceștia fiind torturați, închiși, condamnați la exil și chiar la moarte. Mulți clerici, monahi și credincioși cinstitori ai sfintelor icoane și-au dat astfel viața pentru dreapta credință.
Între apărătorii Ortodoxiei, în acea perioadă s-a remarcat Sfântul Ioan Damaschin (676-749). Acesta a subliniat faptul că cinstirea se adresează persoanei zugrăvite în icoană, nu materiei din care este alcătuită icoana: „Nu mă închin materiei, ci mă închin Creatorului materiei, Creatorului Care S-a făcut pentru mine materie și a primit să locuiască în materie și a săvârșit prin materie mântuirea mea”1.
Cea dintâi perioadă de persecuții împotriva cinstirii icoanelor a durat până în timpul domniei împăratului Constantin al VI-lea (780-797) și a mamei sale, împărăteasa Irina (752-802), care, cu sprijinul Patriarhului Tarasie al Constantinopolului (784-806), a convocat la Niceea, în anul 787, Sinodul al VII-lea Ecumenic, când a fost restabilită ortodoxia cinstirii sfintelor icoane.
La acest sinod, pe baza Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții, Sfinții Părinți au condamnat erezia iconoclastă și au formulat adevărul de credință privitor la cinstirea icoanelor și a sfintelor moaște, precizând că cinstea icoanei trece la prototip, iar cel care se închină icoanei se închină ipostasului zugrăvit în ea. Ei au arătat cu argumente scripturistice că cel care privește icoana este așezat, prin intermediul acesteia, într-o relație personală cu cel reprezentat: prin icoană se cunoaște arhetipul, pentru că ea este mijloc de ridicare cu gândul la Hristos și de împărtășire sau comuniune cu Acesta; atunci când privim icoana îl chemăm în rugăciune pe cel zugrăvit pe ea2.
Părinții participanți la Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea, inspirați de Duhul Sfânt și în concordanță cu dogmele credinței stabilite la sinoadele ecumenice anterioare, au restabilit învățătura de credință referitoare la cinstirea sfintelor icoane și a sfintelor moaște, statornicind în hotărârea dogmatică a sinodului următoarele:
„(Noi) păzim neschimbate toate tradițiile bisericești scrise sau nescrise încredințate nouă, între care se află și întipărirea iconică prin zugrăvire, care este în acord cu istoria propovăduirii evanghelice, spre încredințarea faptului că înomenirea lui Dumnezeu-Cuvântul a fost adevărată, și nu închipuită […]. Urmând învățăturii de Dumnezeu insuflate a Sfinților noștri Părinți, precum și Tradiției Bisericii sobornicești, deoarece recunoaștem că aceasta este a Sfântului Duh, Care sălășluiește în ea, hotărâm cu toată exactitatea și grija ca, asemenea modelului cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, tot așa să fie înălțate cinstitele și sfintele icoane, fie din culori sau din mozaic sau din orice alt material potrivit, în sfintele lui Dumnezeu biserici, pe sfintele vase și veșminte, pe ziduri și pe lemn, în case și lângă drumuri; [și anume] icoana Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstiților îngeri și a tuturor sfinților și cuvioșilor bărbați. Căci, cu cât mai des vor fi văzuți aceștia prin reprezentarea iconică, cu atât mai mult cei care privesc la acestea vor fi ridicați să-și amintească și să dorească prototipurile și să le dea sărutare și cinstita venerare. Nu însă adevărata adorare, care, după credința noastră, se cuvine numai dumnezeieștii firi, ci ca aceea adusă chipului cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, Sfintelor Evanghelii și celorlalte obiecte de cult sfinte; pentru cinstirea lor se vor aduce tămâieri și se vor aprinde lumini, după bine cinstitorul obicei al celor de demult. Căci cinstirea [acordată] icoanei trece la prototip, iar cel care se închină icoanei se închină ipostasului zugrăvit în ea”3.
Cu toate că această hotărâre a Sinodului al VII-lea Ecumenic a fost receptată de Biserică, odată cu urcarea pe tron a împăratului Leon al V-lea Armeanul (813-820) avea să se deschidă o nouă perioadă iconoclastă, cu persecuții împotriva cinstitorilor sfintelor icoane.
Această perioadă s-a încheiat în anul 843, când împărăteasa Teodora a Bizanțului (842-846) împreună cu Patriarhul Metodie au convocat un Sinod la Constantinopol, care, pe temeiul Sfintei Scripturi și al scrierilor Sfinților Părinți, a restabilit învățătura ortodoxă despre cinstirea icoanelor și a declarat valabile toate hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice. De atunci, în fiecare an, noi, creștinii ortodocși, în prima duminică din Postul Mare, sărbătorim biruința dreptei credințe asupra tuturor ereziilor, motiv pentru care numim această zi Duminica Ortodoxiei.
Dreptmăritori creștini,
Biserica a înțeles rolul pedagogic al icoanelor, acestea fiind călăuze spre Hristos, Izvorul sfințeniei. De aceea, a zugrăvit iconic chipurile Mântuitorului, Maicii Domnului, ale îngerilor, ale apostolilor, ale sfinților.
Prin aceasta evidențiază faptul că arta Bisericii Ortodoxe este o artă sacră. După cum afirma Leonid Uspensky, această artă „trebuie, pe de o parte, să transmită adevărurile formulate dogmatic, iar pe de altă parte, să comunice experiența trăită a acestor adevăruri, experiența spirituală a sfinților – acel creștinism viu în care dogma și viața se confundă”4.
Pentru acest motiv, „Biserica vede în icoană nu unul dintre aspectele învățăturii ortodoxe, ci expresia ortodoxiei în ansamblu, a ortodoxiei ca atare”5. Sfintele icoane „nu se adaugă la credința ortodoxă ca o anexă, ci exprimă credința ortodoxă într-o formă completă, ca mărturisire a credinței, prin cuvânt și imagine, prin rugăciune în fața icoanei lui Hristos și a sfinților Lui zugrăviți pe icoane”6.
Temeiul redării iconografice a Domnului Hristos îl constituie întruparea Sa, după cum arată Sfântul Evanghelist Ioan: „Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14).
Învățătura ortodoxă afirmă că, din iubire față de oameni, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut Om (Ioan 3, 16), luând trup și chip omenesc, ca pe noi, oamenii, să ne ajute să devenim fii ai lui Dumnezeu, după har, să ne împărtășim de viața cea veșnică, să vedem chipul slavei dumnezeiești așa cum S-a arătat ucenicilor pe Tabor. Lumina din icoana lui Hristos și din icoanele sfinților ne îndreaptă spre lumina cea neînserată a slavei veșnice din Împărăția cerurilor, iar sfințenia icoanei ne cheamă și pe noi la sfințirea vieții.
Iubiții noștri fii duhovnicești,
În contextul evenimentelor aniversare din anul 2025, pentru noi, românii, Duminica Ortodoxiei este prilej de bucurie și de mulțumire aduse lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate peste țara noastră, dar și prinos de recunoștință pentru mulțimea de sfinți cuvioși și mărturisitori care au păstrat dreptarul credinței așa cum l-au primit de la înaintași.
Duminica Ortodoxiei este sărbătoarea credinței dreptmăritoare, prin cuvânt și faptă, a celor care păstrează și mărturisesc învățătura de credință care stă la temelia adevăratei trăiri creștine și a lucrării lui Hristos în lume prin Biserică. Ea ne cheamă la unitate și comuniune cu Dumnezeu și cu semenii, prin fapte de milostenie creștină.
Acestea sunt expresia concretă a iubirii aproapelui, ca roade ale dreptei credințe din care izvorăsc neîncetat și care au ca scop ajutorarea celor aflați în necazuri și suferințe, după cum învață Sfântul Apostol Pavel: „Iar facerea de bine și întrajutorarea nu le dați uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu” (Evrei 13, 16).
Oricât de mari ar fi provocările și crizele lumii în care trăim, avem datoria să rămânem statornici în dreapta credință și în faptele cele bune, punându-ne nădejdea în Dumnezeu „Care ne dă cu belșug toate, spre îndulcirea noastră” (1 Timotei 6, 17). Să fim solidari în a face binele care aduce mângâiere celor în nevoi, alinare celor bolnavi, compasiune celor în durere, ajutându-i pe semenii noștri cu generozitate și inimă bună, așa cum ne învață Hristos, Mântuitorul lumii.
Și în acest an, ne adresăm preoților și credincioșilor Sfintei noastre Biserici cu îndemnul părintesc de a organiza, atât în această duminică, cât și în duminicile următoare, colecta pentru Fondul Central Misionar, contribuind fiecare cu darul său, după cum îl îndeamnă inima sa, bine știind că „Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună” (2 Corinteni 9, 7).
Acest Fond este destinat susținerii comunităților românești parohiale sau monahale cu posibilități materiale reduse, așezămintelor sociale din țară și din străinătate, pentru continuarea și finalizarea diferitelor lucrări misionare.
Noi știm că toată darea cea bună vine de la Părintele luminilor, de aceea, în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, chemăm mila lui Dumnezeu pentru cei care aduc roade și fac bine în sfintele Biserici și își aduc aminte de cei săraci, cerând Domnului să le „răsplătească cu bogatele și cereștile Sale daruri […], să-și aducă aminte și de tot poporul Său și peste toți să reverse mila Sa cea bogată, împlinind tuturor cererile cele spre mântuire”7.
Având încredințarea că veți arăta și în acest an dărnicie creștină și veți răspunde chemării noastre în această lucrare sfântă de binefacere, ne rugăm Milostivului Dumnezeu „ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiți spre tot lucrul bun” (2 Corinteni 9, 8), iar „harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).
Textul este semnat de Patriarhul Daniel împreună cu toți membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Descarcă Pastorala în format PDF.
Note
1 Sf. Ioan Damaschin, Contra iconoclaștilor 1, 16, în vol. Cele trei tratate contra iconoclaștilor, trad., introd. și note Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2016, p. 65.
2 Cf. Hotărârile dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice, Pr. Sorin Șelaru, Viorel Coman, George Gherga (eds), Ed. Basilica, București, 2018, pp. 152-158, 535.
3 Hotărârile dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice, pp. 553-555.
4 Leonid Uspensky, Teologia icoanei, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2012, p. 33.
5 L. Uspensky, Teologia icoanei, p. 13.
6 † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Evanghelia slavei lui Hristos, Ed. Basilica, București, 2023, p. 47.
7 Dumnezeiasca Liturghie a celui între sfinţi Părintelui nostru Vasile cel Mare, în Liturghier, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012, pp. 257-259.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pastorala Sfântului Sinod în Duminica Ortodoxiei - 2017
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în prima duminică din Postul Mare, numită și Duminica Ortodoxiei, sărbătorim biruința asupra tuturor rătăcirilor doctrinare de la dreapta credință și de la dreapta vedere a prezenței și lucrării lui Dumnezeu în lume.
Potrivit Sfintei Tradiții a Bisericii, icoana Domnului Iisus Hristos este chipul liturgic văzut al Dumnezeului celui viu și nevăzut, care S-a făcut om (cf. Coloseni 1, 15).
Fundamentul dogmatic al cultului sfintelor icoane este Întruparea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, la plinirea vremii. Părinții Bisericii care au teologhisit despre venerarea sau cinstirea sfintelor icoane, fiind purtați și luminați de Duhul Sfânt, au fost încredințați adeseori prin minuni și experiențe duhovnicești neîndoielnice de adevărul și puterea harică a sfintelor icoane.
Dealtfel, potrivit Sfintei Tradiții, prima icoană a Mântuitorului Hristos este Sfânta Mahramă sau Icoana nefăcută de mână omenească a Domnului, care a fost trimisă regelui Avgar al Edesei.
Prin venirea lui Mesia – Hristos pe pământ, „la înfățișare aflându-Se ca un om” (Filipeni 2, 7), a fost dezlegată opreliștea dată lui Moise de a nu face „nici un fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus și din câte sunt pe pământ, jos” (Ieșirea 20, 4). Interdicția din Vechiul Testament era una pedagogică și temporară pentru a nu se cădea în idolatrie, deoarece Dumnezeu Cel nevăzut din ceruri nu luase chip de om pe pământ. Însă, pentru noi, creștinii, icoana Domnului Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, este mărturie și mărturisire a Întrupării Sale, după cum zice Sfântul Evanghelist Ioan: „Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14).
Învățătura ortodoxă despre cinstirea sfintelor icoane a fost formulată, în mod deplin, la Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea, din anul 787, de la care se împlinesc anul acesta 1230 de ani. Această învățătură este în deplin acord cu Sfânta Scriptură și cu Sfânta Tradiție, întrucât se fundamentează pe dogma hristologică a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Sinodul afirmă că Sfânta Scriptură și sfânta icoană se „arată” și „se explică” reciproc. Imaginea vizuală are aceeași valoare cu imaginea verbală. Așa cum Sfânta Scriptură este o imagine în cuvinte, tot astfel și icoana pictată este un cuvânt în culori. Prin icoană, conținutul Sfintei Scripturi nu este transmis sub forma unei doctrine abstracte, ci în chip liturgic, adică într-un mod integral și concentrat, care se adresează „față către față” persoanelor din biserică aflate în stare de comuniune – rugăciune cu Preasfânta Treime și cu toți sfinţii.
Citând cuvintele Sfântului Vasile cel Mare, Sinodul al VII-lea ecumenic afirmă că „cinstea arătată icoanei trece asupra prototipului, iar cel care venerează icoana venerează persoana pe care aceasta o înfățișează”[1]. Astfel, sfintele icoane fac posibilă comuniunea harică între persoanele reprezentate și credincioșii care le cinstesc și se roagă în fața lor.
Un alt eveniment important în care s-a confirmat și reafirmat rolul, sensul și importanța artei sacre sau liturgice în viața Bisericii a fost Sinodul de la Constantinopol, din anul 843. Făcând trimitere directă la imaginea reprezentată în icoană, Synodicon-ul acestui Sinod proclamă pomenirea veșnică a celor care cred, dovedindu-și spusele prin scrieri și acțiunile prin reprezentări, pentru răspândirea și afirmarea adevărului prin cuvinte și prin icoane[2].
Tot în acest document sinodal se subliniază faptul că icoana participă la sfințenia și harul prototipului ei și, de aceea, icoana sfințește ochii celor credincioși și tămăduiește bolile sufletești și trupești ale celor care le cinstesc. La rândul său, Sfântul Ioan Damaschin spune că „harul lui Dumnezeu se odihnește deasupra icoanei”, pentru că „în timpul vieții lor sfinții erau plini de Duh Sfânt. La fel și după moarte harul Sfântului Duh rămâne pururea în sufletele lor, în trăsăturile și sfintele lor chipuri, iar aceasta nu prin fire, ci ca urmare a harului și a lucrării divine”. Iar pentru a face posibilă întâlnirea prin rugăciune și prin harul Duhului Sfânt, reprezentarea lui Hristos, a sfinților și a evenimentelor Istoriei Sfinte trebuie să exprime cu fidelitate realitatea istorică.
Rostul de a fi al icoanei este acela de a-i arăta pe moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu, pe cei care o caută, o pregustă și o prefigurează încă din timpul vieții lor pe pământ. Și cu toate că sfinții pictați pe icoane sunt deosebiți între ei la chip, au totuși ceva comun și anume aureola sau nimbul de lumină. Aureola este semnul văzut al slavei dumnezeiești din Împărăția cerurilor, care nu se poate vedea cu ochii trupești, dar care se află tainic prezentă în sufletul și trupul sfinţilor.
De aceea, icoana este și o vedere prin credință a Împărăției lui Dumnezeu, iar nu doar un simplu element estetic și didactic în Biserică.
Iubiţi fii duhovnicești,
Sfânta Scriptură ne învață că omul este icoana vie făcută de Dumnezeu după chipul Fiului Său.
Așa cum icoana exprimă într-un mod văzut slava nevăzută a prototipului său ceresc, tot astfel și omul, „icoana” văzută a lui Dumnezeu, a fost făcut de Creator „după chipul Său” (Facere 1, 27) ca să se reflecte, în om și prin el, lumina cea necreată și neapusă a Dumnezeirii sau frumusețea preaslăvită și negrăită a Celui nevăzut. Întrucât Ortodoxia este atât mărturisirea adevărului unirii dumnezeirii și a omenității în Persoana Domnului Iisus Hristos, cât și mod de cunoaștere și de trăire în arvună a slavei Împărăției cerurilor, noi, creștinii, suntem datori să mărturisim dreapta credință și să căutăm „sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12, 14). Totodată, trebuie să armonizăm dreapta mărturisire și preamărire a lui Dumnezeu cu iubirea milostivă față de aproapele nostru, care este chipul lui Hristos îndreptat spre noi (cf. Mt. 25, 40).
Întrucât fiecare om este făcut „după chipul lui Dumnezeu”, iubind pe aproapele nostru, iubim și pe Dumnezeu. Astfel, sfânta icoană ne arată „calea” iubirii milostive față de toți oamenii, pe care a mers Fiul lui Dumnezeu când S-a făcut Om și pe care au mers apoi oamenii credincioși și sfinți care s-au îndumnezeit, urmându-L. Cine ajută pe cel ce are nevoie de ajutor, acela iubește pe Hristos Care Se identifică cu toți oamenii aflați în suferință, zicând: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40).
Întrucât în 2017 se împlinesc 1230 de ani de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, anul acesta a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Anul omagial al sfintelor icoane, al icona- rilor și al pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.
Întrucât sfintele icoane sunt reprezentări vizibile ale unor realități tainice, nevăzute și cerești, rostul sfintelor icoane este să ne înalțe sufletul spre pacea, bucuria și slava Împărăției cerurilor. De aici marea responsabilitate ce-i revine pictorului iconar. Potrivit Sinodului al VII-lea ecumenic „pictorului îi aparține doar natura tehnică”, în timp ce diataxis, compoziția sau forma artistică, depinde, în mod evident, de ce au hotărât Sfinții Părinți.
Dumnezeu a descoperit Sfinților Părinți prin experiențe duhovnicești ceea ce trebuie să redea icoana prin culori. Ei contemplau prototipul și apoi exprimau, în limbajul picturii, modelul sau chipul. Iar acele prototipuri care au fost descoperite Sfinților Părinți sunt rememorate în icoana ortodoxă, trezind în conștiința privitorilor stări spirituale sfinte. La rândul lor, pictorii iconari primeau și pictau icoanele după îndrumările venite de la Duhul Sfânt prin Sfinții Părinți, încât ei, ca martori și mărturisitori iconografi, nu se reprezentau și nu se mărturiseau pe ei înșiși, ci erau mărturisitorii lui Dumnezeu Cel Întrupat și ai sfinților Săi.
Așadar, scopul vieții duhovnicești creștine este să devenim și noi sfinți, icoane vii ale lui Iisus Hristos, înnoiți și transformați sau transfigurați de El prin harul Duhului Sfânt, pregustând slava dumnezeiescă, având ca înaintemergători pe Mântuitorul Iisus Hristos și pe toți Sfinții Săi.[3]
Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe Române statornicite în timpul Patriarhului Justinian (1948-1977), cu ocazia sărbătorii numită Duminica Ortodoxiei, se realizează colecta pentru Fondul Central Misionar. Așa cum în Biserica primară, prisosul unora plinea lipsa altora și „nimeni nu era între ei lipsit” (Fapte 4, 34), tot astfel și acum Biserica Ortodoxă Română îndeamnă la dărnicie și întrajutorare frățească pentru a susține multiple activități spre binele și folosul credincioșilor ei din țară și din diaspora.
La nivel național, bisericesc, social, liturgic, pastoral, misionar și cultural, aceste activități sunt de o importanță majoră. Darul în bani care va fi colectat acum, în Duminica Ortodoxiei și în următoarele trei duminici, până la 26 martie, va fi folosit pentru construirea de lăcașuri de cult din parohiile mici și sărace, pentru întreținerea așezămintelor social-filantropice din țară și de peste hotare, pentru sprijinirea și inițierea unor activități spirituale și culturale pentru apărarea și promovarea dreptei credințe, dar și pentru păstrarea identității etnice a românilor de pretutindeni și pentru ajutorarea parohiilor și a familiilor sărace ş.a.
Dorindu-vă să folosiți cu mult spor duhovnicesc vremea Marelui Post ca pregătire pentru sfânta sărbătoare a Învierii Domnului, ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi şi să vă dăruiască sănătate și mântuire, pace și bucurie.
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).
Cu părintești binecuvântări și doriri de tot binele,
PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD,
†D A N I E L,
Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
† Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
† Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei
† Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului
† Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor
† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale
† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi
† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal
† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
† Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei
† Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului
† Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului
† Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
† Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei
† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei, Arhiepiscopul Aradului
† Corneliu, Episcopul Huşilor
† Lucian, Episcopul Caransebeşului
† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei
† Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului
† Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei
† Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
† Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei
† Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
† Ambrozie, Episcopul Giurgiului
† Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
† Visarion, Episcopul Tulcii
† Petroniu, Episcopul Sălajului
† Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei
† Daniil, Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix (Serbia)
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei
† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei
† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord
† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande
† Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei
† Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal
† Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal
† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Ilarion Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
† Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei
† Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului
† Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al ArhiepiscopieiOrtodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
† Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului
† Ignatie Mureşeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei
[1] Leonid Uspenski, Teologia Icoanei, trad. de Teodor Baconsky, Editura Anastasia, București, 1994, p. 84-85
[2] Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Foame și sete după Dumnezeu, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2008, p. 140.
[3] Cf. Pavel Florenski, Iconostasul, trad. de Boris Buzilă, Editura Anastasia, 1994, pp. 160-161.